Claudiu Târziu avertizează: promisiunile economice din programul de guvernare nu au acoperire
Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele Partidului Acțiunea Conservatoare, critică programul de guvernare propus de premierul desemnat Luca Niculescu și susține că majorările de salarii și pensii, reducerile de impozite și ajutoarele pentru persoanele vulnerabile nu pot fi susținute fără o creștere reală a producției. În declarații făcute la Realitatea PLUS, acesta a descris viitorul Executiv drept un „guvern paratrăsnet”, cu un termen de valabilitate de cel mult șase luni, și a pus sub semnul întrebării asumarea răspunderii politice de către PNL.
Critici la adresa promisiunilor economice
Târziu consideră că angajamentele financiare asumate în program nu pot fi duse la îndeplinire simultan cu reducerea deficitului bugetar, în lipsa unor măsuri concrete pentru creșterea producției și a veniturilor economiei. „E cam complicat să faci și ceea ce a spus premierul desemnat: creșteri de salarii și pensii, așa cum se cuvin, să renunți la unele impozitări și să faci tot felul de lucruri care presupun bani, iar, pe de altă parte, să ții deficitul jos și să reduci inflația. Nu e chiar așa de ușor să faci asta”, a declarat acesta.
„Oamenii au nevoie să fie plătiți corect”
Fondatorul AUR a făcut referire și la pachetul de solidaritate anunțat pentru 2027, care ar urma să prevadă sprijin pentru persoanele vulnerabile, pensionarii cu venituri mici și familiile afectate de scumpiri și de facturile ridicate. Târziu susține că soluțiile bazate pe ajutoare acordate periodic nu rezolvă problemele structurale. „Am mai avut discuția asta de foarte multe ori: oamenii au nevoie să fie plătiți corect, să primească o pensie corectă, nu niște ajutoare date din când în când”, a afirmat el.
Lipsa unei strategii clare privind producția
Claudiu Târziu apreciază că principala problemă a programului de guvernare este lipsa unei direcții clare privind creșterea producției. „Opinia mea este că aceste promisiuni sunt fără acoperire, atâta vreme cât nu vom produce mai mult, nu vom avea de unde împărți mai mult. Și nu văd nimic în privința aceasta”, a spus el. Acesta a precizat că nu a analizat integral documentul, însă, din informațiile pe care le-a văzut, nu a identificat o componentă care să trateze explicit creșterea producției. „Din ce am văzut, nu există o parte în care să se vorbească în mod clar și fără echivoc despre producție. Cum facem noi să producem mai mult, să producem pentru export, să câștigăm mai mulți bani? Pentru că așa putem să-i împărțim”, a adăugat el.
„Guvernul acesta este unul paratrăsnet”
Dincolo de criticile economice, Târziu pune sub semnul întrebării și stabilitatea viitorului Executiv, în contextul crizei politice pe care România o traversează de mai multe luni. „Discuția aceasta este inutilă, întrucât guvernul acesta este unul paratrăsnet, un guvern cu termen de valabilitate anunțat și foarte scurt, de cel mult șase luni”, a declarat el. Supraviețuirea Cabinetului depinde, în opinia sa, de poziția PNL și de acceptarea condiției ca formațiunea să nu depună o moțiune de cenzură în primele șase luni de mandat. „Să vedem dacă va fi într-adevăr votat de PNL și dacă PNL își va asuma și condiția aceasta, ca în primele șase luni să nu depună nicio moțiune de cenzură”, a afirmat Târziu.
Presiune pe PNL privind responsabilitatea guvernării
Fondatorul AUR avertizează că PNL ar putea încerca să își păstreze libertatea de a depune o moțiune de cenzură în orice moment, pentru a evita asumarea integrală a responsabilității pentru funcționarea Guvernului. „S-ar putea ca PNL să spună: «Ne rezervăm dreptul de a depune o moțiune de cenzură oricând», pentru că în felul acesta vor să se derobeze de orice fel de responsabilitate cu privire la guvernare”, a declarat el. Târziu consideră că un partid care votează un Guvern trebuie să își asume și responsabilitatea politică pentru susținerea acestuia. „Nu merge așa. Ai votat un guvern, că-l exerciți sau nu, de guvernare ești responsabil în egală măsură cu cel care o exercită, pentru că tu l-ai pus acolo. Ai avut încredere în el, ai avut temei să-l votezi. Sau încrederea ta a izvorât din frica de alegeri anticipate? Pentru că atunci nu ai chiar niciun fel de justificare”, a conchis Claudiu Târziu.
Vrei să vezi mai des știrile Reflect 360 în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google