Grindeanu anunță comasări la stat. Ce se întâmplă cu TAROM și Aeroporturi București

Sorin Grindeanu anunță o amplă analiză privind comasarea instituțiilor și companiilor de stat

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat luni, 2 noiembrie, la finalul ședinței Biroului Permanent Național al partidului, că se are în vedere o amplă analiză privind comasarea unor instituții, agenții și companii-cheie ale statului. Liderul social-democrat a explicat că există instituții cu atribuții asemănătoare care ar putea fi reunite pentru eficientizarea activității.

Unul dintre exemplele oferite de Grindeanu este cel al Companiei Naționale de Investiții Rutiere și al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, ambele aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor. Potrivit acestuia, CNIR a fost înființată în contextul implementării Planului Național de Redresare și Reziliență, deși CNAIR îndeplinea deja atribuții în domeniul infrastructurii rutiere.

„Pot să vă dau un exemplu legat de o instituție creată prin PNRR. CNIR-ul, Compania Națională de Investiții Rutiere. Înainte exista o singură companie la Ministerul Transporturilor, CNAIR. Prin PNRR, a trebuit să se mai creeze una. S-a făcut CNIR-ul, face cam același lucru pe care îl făcea și CNAIR-ul. Acest exemplu e unul cât se poate de potrivit în a spune că da, e loc de comasări”, a declarat președintele PSD.

În același context, liderul social-democrat a adăugat că la Ministerul Transporturilor există mai multe agenții care se ocupă de reglementare și ale căror activități ar putea fi reunite. „Sunt vreo 3 sau 4 agenții, de exemplu, tot la Ministerul Transporturilor, AFER, ASFR, care se ocupă de reglementare, și aici poate să fie una singură”, a mai spus Grindeanu.

Discuții despre viitorul TAROM și al Aeroporturilor București

Un alt subiect adus în discuție de președintele PSD este viitorul companiei TAROM și relația acesteia cu Aeroporturi București. Grindeanu consideră necesară o analiză serioasă privind modul în care cele două companii ar putea funcționa împreună, astfel încât să fie identificată o soluție pentru redresarea și dezvoltarea operatorului aerian național.

Acesta a susținut că TAROM are nevoie de un plan de salvare și relansare economică, care să îi permită să devină o companie mai mare și mai competitivă. „De asemenea, eu cred că trebuie să discutăm foarte serios despre ce înseamnă TAROM și Aeroporturi București. Eu cred că aici, cei care gestionează lucrurile, trebuie să vină cu un plan legat de salvarea TAROM, de relansarea TAROM, de a avea o companie care să fie competitivă, care să fie mult mai mare decât e acum și care să se susțină economic”, a afirmat liderul PSD.

Grindeanu a oferit și exemplul companiei Lufthansa și al aeroportului din München, sugerând că ar putea fi analizat un model prin care o companie să asigure inclusiv suportul financiar necesar pentru dezvoltarea operatorului aerian. „Există în lumea asta, de exemplu, eu sper să nu greșesc, Lufthansa are aeroportul din München. Adică, putem să discutăm despre o companie care să ofere și suportul financiar pentru TAROM, pentru relansare. Am dat un exemplu”, a precizat social-democratul.

Posibile comasări la Ministerul Agriculturii și Ministerul Sănătății

Președintele PSD a precizat că, în cadrul ședinței conducerii partidului de luni, au fost discutate posibile comasări și în alte domenii ale administrației publice. Printre instituțiile vizate de propuneri se numără cele din subordinea Ministerului Agriculturii și Ministerului Sănătății.

Sorin Grindeanu a anunțat că, în urma discuțiilor din conducerea PSD, s-a stabilit un termen de două săptămâni pentru centralizarea tuturor propunerilor privind reorganizarea instituțiilor publice.

Vrei să vezi mai des știrile Reflect 360 în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.

Adaugă la sursele preferate pe Google