Ministrul Mediului anulează achiziția avionului de monitorizare a pădurilor, estimată la aproximativ 4 milioane de euro
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a anunțat anularea procedurii de achiziție a unei aeronave destinate monitorizării pădurilor, proiect inițiat la solicitarea fostului ministru Diana Buzoianu. Valoarea estimată a achiziției era de 19,92 milioane de lei, fără TVA, echivalentul a aproximativ 4 milioane de euro.
Decizia a fost motivată prin lipsa fondurilor, absența unor documente justificative și dificultățile legate de operarea aeronavei. Ministrul a declarat că nu a identificat în instituție un document oficial al Comisiei Europene care să explice motivele pentru care achiziția aeronavei a fost eliminată din proiectul finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Ministrul cere lămuriri de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene
Natalia Intotero a precizat că a solicitat Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene informații pentru a verifica dacă există o astfel de corespondență oficială. „Nu avem un document oficial de la Comisia Europeană. Am contactat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. (…) Nu mi-au pus la dispoziție un document din care să reiasă într-adevăr”, a spus ministrul.
Oficialul a contestat continuarea achiziției în lipsa unui document oficial privind eliminarea avionului din finanțarea europeană. „Cert este că nu mi se pare normal să mi se arunce în brațe acest cartof fierbinte, acest contract cu acest avion, în condițiile în care banii nu sunt”, a mai declarat Natalia Intotero.
Întrebată în ce stadiu se află procedura, ministrul a răspuns: „Eu astăzi am anulat această achiziție”. Potrivit acesteia, operarea aeronavei ar fi presupus costuri suplimentare pentru pilot și mentenanță, în condițiile în care ministerul nu dispune de personal specializat pentru pilotaj. Ea a susținut că aceste aspecte trebuiau clarificate înainte de continuarea achiziției.
Echipamentul LiDAR, deja achiziționat pentru aproximativ 22 de milioane de lei
Ministrul a precizat că echipamentul LiDAR care urma să fie montat pe aeronavă ar fi fost deja achiziționat, pentru aproximativ 22 de milioane de lei. În urma anulării achiziției avionului, ministerul caută o soluție pentru utilizarea echipamentului și respectarea jalonului 167 din PNRR, care vizează digitalizarea monitorizării pădurilor.
Proiectul include camere video pentru monitorizarea transporturilor de lemn, supraveghere prin satelit și sisteme LiDAR terestre și aeriene.
Licitația fusese lansată în aprilie 2025
Procedura de achiziție a fost lansată în aprilie 2025, cu o valoare estimată de 19,92 milioane de lei, fără TVA. Aeronava urma să colecteze date LiDAR și fotogrammetrice pentru monitorizarea pădurilor, prin scanarea unei suprafețe de aproximativ 70.000 de kilometri pătrați, în mai puțin de 300 de ore de zbor.
Vrei să vezi mai des știrile Reflect 360 în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google