Nicușor Dan: PNL și USR nu puteau guverna fără PSD, fiindcă 30% e sub 50%

Nicușor Dan: PNL și USR nu puteau guverna fără dialog cu PSD, deoarece 30% este mai puțin decât 50%

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat marți seară, într-o conferință de presă susținută la Palatul Cotroceni, că este o iluzie ideea potrivit căreia PNL și USR ar fi putut prelua guvernarea fără un dialog cu PSD, chiar dacă ar fi beneficiat de sprijinul său. Șeful statului a catalogat drept „complet falsă” ipoteza că intervenția sa ar fi putut schimba situația.

„Asta e complet fals, pentru că, pur și simplu, 30% e mai mic de 50%. Ca să guvernezi o țară trebuie să ai 50% și niciun președinte dintr-o țară democratică nu poate să suplinească diferența dintre 30% și 50%. Ăsta este răspunsul foarte simplu”, a afirmat Nicușor Dan.

Șeful statului: Niciun președinte nu poate împiedica un partid să acționeze prin reprezentanții săi din Parlament

Liderul de la Cotroceni a reiterat că niciun președinte dintr-un stat democratic nu poate împiedica un partid să acționeze prin reprezentanții săi din Parlament, indiferent de deciziile pe care aceștia aleg să le ia.

„Același răspuns: niciun președinte din nicio țară democratică nu poate să împiedice un partid să acționeze, prin reprezentanții lui în Parlament, să acționeze într-un fel sau altul”, a spus Nicușor Dan.

Președintele respinge scenariul alegerilor anticipate și avertizează asupra consecințelor economice

Nicușor Dan a comentat și alte scenarii discutate în spațiul public privind formarea unei guvernări PNL-USR și a respins organizarea alegerilor anticipate.

„Prima idee – să aducem la guvernare PSD și AUR, să eșueze și, după aceea, să aducem PNL și USR. Asta ar însemna să aruncăm în aer țara asta, nu cred că e o opțiune. A doua idee în spațiul public – alegeri anticipate. Am arătat ce ar fi însemnat pentru economia românească, în momentul în care ne aflăm, să facem alegeri anticipate: downgradare foarte rapidă și scăderea bruscă a nivelului de trai”, a transmis acesta.

Nicușor Dan: Un partid minoritar are două opțiuni – coaliție sau opoziție

Președintele a precizat că un partid care nu deține majoritatea parlamentară trebuie fie să negocieze formarea unei coaliții de guvernare, fie să rămână în opoziție și să încerce să obțină o majoritate la următoarele alegeri.

„Nu mai există altă posibilitate logică. Deci ești minoritar în Parlament, ai două opțiuni: reușești să formezi o coaliție majoritară, dar nu vei face tot ce ți-ai propus, pentru că trebuie să lucrezi într-o coaliție; sau nu vrei să faci asta, mergi în opoziție și speri să faci mai mult, să guvernezi după alegerile viitoare. Dar e ilogic să acuze arbitrul că 30 e mai mic decât 50. Nu e treaba arbitrului”, a declarat liderul de la Cotroceni.

Apel la decență în dialogul politic

De asemenea, Nicușor Dan a cerut decență în dialogul politic, criticând atitudinea contradictorie a unor reprezentanți ai partidelor.

„Am văzut mulți oameni la televizor, într-o echipă politică, într-o cheie cumva eroică: «noi ne luptăm cu PSD, guvernăm în același timp, ne luptăm și cu sistemul, ne luptăm și cu președintele». Foarte bine până aici. Dacă n-ar fi fost alții, în același timp, care, având diverse probleme de guvernare, să nu vină tot la președinte și să-i spună: «N-ai putea să vorbești tu cu PSD? Că noi nu putem». Păi, sau una, sau alta! Bineînțeles că am vorbit cu PSD, dar sau una, sau alta, dacă vrem să avem o minimă decență”, a conchis președintele României.

Vrei să vezi mai des știrile Reflect 360 în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.

Adaugă la sursele preferate pe Google