Nicușor Dan a vorbit la Dublin cu președintele Azerbaidjanului despre proiecte strategice

Nicușor Dan și Ilham Aliyev au discutat la Dublin despre energie și conectivitate

Președintele României, Nicușor Dan, s-a întâlnit joi, la Dublin, cu omologul său din Azerbaidjan, Ilham Aliyev. Cei doi oficiali au abordat aprofundarea relațiilor bilaterale și extinderea colaborării în sectoare considerate esențiale pentru ambele state, în special energie și conectivitate.

Întrevederea a vizat consolidarea Parteneriatului Strategic dintre România și Azerbaidjan, într-un context în care securitatea energetică și dezvoltarea infrastructurii de transport au o importanță tot mai mare la nivel european.

Nicușor Dan: „Azerbaidjanul, un partener important pentru securitatea energetică a Europei”

După discuția cu Ilham Aliyev, șeful statului a transmis un mesaj pe pagina sa de Facebook, în care a subliniat rolul Azerbaidjanului în relația cu România și în asigurarea securității energetice europene.

Nicușor Dan a precizat că dialogul de la Dublin s-a concentrat pe dezvoltarea cooperării dintre cele două țări și pe identificarea unor noi oportunități în domeniile strategice.

Președintele României consideră că Azerbaidjanul reprezintă un partener important, atât pentru interesele țării noastre, cât și pentru stabilitatea aprovizionării cu energie la nivel european.

Legătura dintre Marea Caspică și Marea Neagră, în centrul cooperării

Un alt subiect important abordat de cei doi lideri a fost dezvoltarea proiectelor care pot conecta regiunea Mării Caspice de cea a Mării Negre.

Potrivit lui Nicușor Dan, astfel de inițiative deschid perspective importante pentru colaborarea regională și pot aduce avantaje economice și strategice statelor implicate.

„Am discutat astăzi la Dublin cu Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, despre consolidarea Parteneriatului Strategic dintre țǎrile noastre și dezvoltarea cooperării în domenii esențiale, precum energia și conectivitatea. Azerbaidjanul este un partener important pentru România și pentru securitatea energetică a Europei. Proiectele care conectează Marea Caspică de Marea Neagră oferă oportunități importante de cooperare, cu beneficii atât pentru țările noastre, cât și pentru întreaga regiune”, a declarat Nicușor Dan.

Vrei să vezi mai des știrile Reflect 360 în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.

Adaugă la sursele preferate pe Google