Anca Alexandrescu critică salariile mari din companiile de stat: „Ce reformă ați făcut?”
Anca Alexandrescu a comentat, în deschiderea emisiunii „Culisele Statului Paralel”, publicarea listei cu cele mai mari salarii din companiile de stat. Realizatoarea a subliniat că persoanele respective se bucurau de aceste venituri în momentul în care Ilie Bolojan a venit la conducerea guvernului, iar acestea au rămas neschimbate la plecarea sa. Din acest motiv, mult anunțata reformă a aparatului de stat, de fapt, nu a avut loc.
„E vorba de bani mulți și de interese mari. Știați, lucrul ăsta nu este nicio surpriză. M-am bucurat foarte tare astăzi când am văzut că doamna viceprim-ministru, Oana Gheorghiu, a publicat lista cu cele mai mari salarii la stat. Păi, dincolo de faptul că asta nu este o noutate, jurnaliștii de ani de zile prezintă pe nababii de la stat că nu putem să generalizăm, că oamenii care muncesc cu adevărat nu au salarii atât de mari la stat, să știți. Oamenii care muncesc cu adevărat nu se află printre premianți. Dar există o elită cu ghilmele de rigoare la stat care, într-adevăr, pe criterii politice, este plasată în diverse poziții și în Consilii de Administrație, de unde adună zeci de mii de euro pe lună”, a declarat Anca Alexandrescu.
Realizatoarea a arătat că subiectul salariilor mari din companiile de stat a fost prezentat și în luna iulie 2025, cu aceleași personaje, fiecare reprezentând un partid diferit. „Unul e de la PSD, unul e de la PNL, altul e de la USR. Adică toate partidele au astfel de personaje care câștigă 10.000 de euro de la stat. Este o discrepanță uriașă între veniturile pe care le au ei și restul lumii”, a spus ea.
Anca Alexandrescu a criticat și responsabilitatea guvernului pentru această situație, adresându-se direct viceprim-ministrului Oana Gheorghiu: „Doamna Gheorghiu, ce a făcut domnul Bolojan? Că tot era anul trecut prim-ministru. Într-un an de zile n-a reușit să regleze această chestiune? De ce n-a reușit să o regleze? S-a ocupat cu contractele către Rheinmetall și către alte companii străine, dumneavoastră să dați contractele de digitalizare și cloudul guvernamental și ce mai e la străini? În loc să vă ocupați, să faceți cu adevărat reformă, ce reformă ați făcut? Ați închis școli? Ați tăiat tot ce se poate tăia de la oameni, de la elevi, de la studenți, de la pensionari, de la persoanele cu dizabilități, de la mămici? Tot ce se putea tăia. Ca să le lăsați ăstora, care sunt evident puși pe criterii politice și unii dintre ei sunt înțepeniți pe funcții de ani de zile, s-au pietrificat pe acele funcții, ca să-i salvați pe ei.”
Declarațiile jurnalistei au venit după publicarea datelor privind veniturile conducerilor companiilor de stat. Guvernul României a lansat platforma guvernanta.gov.ro, un portal public destinat centralizării informațiilor despre conducerile a 121 de companii de stat. Platforma este creată la inițiativa viceprim-ministrului Oana Gheorghiu și oferă acces la peste 1.350 de documente publice, printre care CV-urile persoanelor aflate în conducerea companiilor și contractele acestora.
Primele date publicate prin intermediul platformei arată că o persoană încasează lunar peste 100.000 de lei. Alte 36 de persoane au venituri cuprinse între 50.000 și 100.000 de lei pe lună. În aceeași bază de date apar 115 persoane cu venituri lunare între 25.000 și 50.000 de lei, în timp ce alte 370 de persoane primesc până la 25.000 de lei pe lună. Datele centralizate mai arată că peste 100 de persoane cumulează simultan cel puțin două funcții de conducere în companiile de stat.
În partea superioară a listei publicate de autorități se află directori ai unor companii importante din domeniile energiei, transportului aerian și infrastructurii. Cele mai mari venituri prezentate în datele colectate din portal ajung la peste 71.000 de lei pe lună. Printre persoanele aflate în partea superioară a listei se numără directori de la Romgaz și Transgaz.
Datele publicate indică următoarele venituri lunare: Aristotel Marius Jude – Director General Adjunct, Romgaz SA – 71.370 lei; Gabriela Trănbițaș – Director Economic, Romgaz SA – 71.370 lei; Răzvan Popescu – Director General, Romgaz SA – 71.370 lei; Marius Adrian Cojoc – Director General, ROMATSA RA – 71.000 lei; Bogdan Stelian Mîndrescu – Director General, Compania Națională „Aeroporturi București” SA – 69.348 lei; Constantin Alexandru Havriș – Director General Provizoriu, Energonuclear SA – 68.388 lei; Ion Sterian – Director General, Transgaz SA – 67.365 lei; Adrian George Foghiș – Președintele Societății de Administrare a Participațiilor în Energie SA – 45.356 lei; Mustafa Sinan – Director General, CNCIR SA – 45.232 lei; Andrei Gabriel Benghea Mălăieș – Membru în Consiliul de Administrație, Rasirom RA – 43.600 lei.