Coldea, văzut în Tirana. Generalul Negru, legături cu șefa serviciilor albaneze

Presa albaneză susține că Florian Coldea s-ar afla în Tirana, în contextul suspendării șefei serviciilor albaneze

Florian Coldea s-ar afla zilele acestea în Tirana, capitala Albaniei, potrivit presei albaneze. Informația apare în contextul în care directoarea serviciilor din Albania, Vlora Hyseni, a fost suspendată din funcție, iar pe numele ei a fost emis un mandat de arestare.

Vlora Hyseni este acuzată de divulgarea secretelor de stat și de favorizarea unui presupus infractor din rețele de crimă organizată. Dosarul este instrumentat de SPAK, structura albaneză specializată în combaterea corupției și a crimei organizate.

Legături între Coldea și șefa serviciilor albaneze

Presa de la Tirana anunță că șefa serviciilor albaneze și Florian Coldea au avut legături strânse pe vremea când generalul era consilierul premierului Edi Rama. Unele surse merg și mai departe și susțin că femeia ar fi fost pregătită operativ de Generalul Negru.

Potrivit presei albaneze, Vlora Hyseni a lucrat, la un moment dat, alături de Florian Coldea, în perioada în care acesta era consilierul premierului Edi Rama. La momentul numirii în funcții, atât Florian Coldea, cât și Vlora Hyseni au stârnit scandaluri. Cei doi ar fi împărțit chiar un birou pentru o perioadă, scrie presa albaneză.

După ce a devenit șef în SRI, jurnaliștii albanezi susțin că Coldea s-ar fi implicat și în serviciile albaneze. De asemenea, presa a relatat că Hyseni ar fi avut deplasări și întâlniri în afara Albaniei alături de Coldea, inclusiv după ce a preluat conducerea serviciilor din Albania.

Situația juridică a lui Florian Coldea

Între timp, Florian Coldea a fost trimis în judecată în dosarul ce vizează trafic de influență, constituirea unui grup infracțional organizat și spălare de bani. Alături de el sunt acuzați și Dan Tocaci și avocatul Doru Trăilă.

Următorul termen în contestația aflată pe rolul Înaltei Curți este programat pentru 15 octombrie 2026.