Nicușor Dan, la centenarul PNȚ: „Democrația este pusă în discuție”

Nicușor Dan: Democrația nu mai este văzută de toți cetățenii ca o valoare de păstrat

Președintele Nicușor Dan a susținut sâmbătă un discurs la evenimentul dedicat centenarului Partidului Național Țărănesc, prilej cu care a vorbit despre importanța democrației și a valorilor europene. Șeful statului a atras atenția că, deși România a obținut democrația după căderea comunismului, aceasta nu mai este considerată de toți cetățenii o valoare care trebuie păstrată.

„Vorbim puțin de valori. În primul rând, democrația și e important să o reafirmăm, pentru că mulți dintre noi am crezut că, odată obținută, o să o avem pentru totdeauna și vedem că azi este pusă în discuție. Mai mult decât atât, dacă întrebăm în sondaje de opinie românii, vedem că nu e atât de evident că toți cetățenii români își văd viitorul bazat pe o societate democratică”, a declarat Nicușor Dan.

Referire la perioada represiunii comuniste

În discursul său, președintele a amintit principiile promovate de Partidul Național Țărănesc, între care democrația și opoziția față de orice formă de dictatură. El a evocat perioada represiunii comuniste, când mii de membri ai partidului au fost arestați, persecutați și deportați.

„Atașamentul față de valori s-a dovedit în perioada represiunii comuniste, când mii de membri ai partidului au fost arestați, prigoniți, deportați, dar și-au păstrat valorile, ceea ce înseamnă că nu a fost un simplu partid bazat pe interesele unei categorii sociale, ci a fost un partid de valori”, a afirmat șeful statului.

Nicușor Dan a făcut referire și la perioada de după căderea comunismului, când România a avut nevoie de reconstrucție și de repere. Potrivit acestuia, valorile promovate atunci continuă să definească aspirațiile societății românești și orientarea euro-atlantică a țării.

Valorile creștine și respectul față de ceilalți

Șeful statului a abordat în discursul său și valorile creștine promovate de Partidul Național Țărănesc, făcând referire la manifestările de ură din societate și la nevoia de respect reciproc.

„Când vedem valurile de ură care străbat societatea noastră cu orice prilej, vedem cât de mult este nevoie de acele valori creștine ale iubirii aproapelui, sau cel puțin a respectului față de aproape, păstrând, evident, caracterul laic al statului”, a afirmat președintele.

Nicușor Dan a amintit, de asemenea, că PNȚ a promovat valori precum moralitatea, responsabilitatea, loialitatea față de statul român și demnitatea în viața politică. Evenimentul a fost organizat pentru a marca 100 de ani de la înființarea Partidului Național Țărănesc.

Vrei să vezi mai des știrile Reflect 360 în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.

Adaugă la sursele preferate pe Google