Instabilitatea cronică a sistemului educațional românesc: o perspectivă critică
Într-o analiză profundă a stării actuale a educației din România, Nicolae Noica, directorul Bibliotecii Academiei Române, a evidențiat o problemă structurală majoră: instabilitatea politică și administrativă care a marcat acest domeniu în ultimele decenii. Într-un contrast izbitor, între 1881 și 1916, România a avut doar 10 miniștri ai Educației, în timp ce, după 1989, numărul acestora a ajuns la 30. Această fluctuație constantă a conducerii ridică întrebări serioase despre capacitatea sistemului de a implementa politici coerente și durabile.
Noica subliniază că această instabilitate nu doar că împiedică continuitatea, dar erodează și încrederea în instituțiile educaționale. Exemplul oferit de Academia Română și Biblioteca sa, care au avut doar 10 directori din 1867 până în prezent, demonstrează că stabilitatea managerială este un factor esențial pentru performanță și progres. În acest context, figura lui Ioan Vianu, care a condus biblioteca timp de 50 de ani, devine un simbol al eficienței și al viziunii pe termen lung.
Politici educaționale fragmentate: între criză și identitate
Un alt aspect criticat de Noica este reducerea disciplinei Istorie la o singură oră pe săptămână. Această decizie, considerată „inacceptabilă”, subminează rolul istoriei ca materie identitară, alături de limba română și geografie. Academicianul atrage atenția asupra consecințelor pe termen lung ale unei astfel de abordări, care riscă să fragmenteze înțelegerea trecutului național și să slăbească legăturile identitare ale generațiilor viitoare.
Noica pledează pentru o predare cronologică a istoriei, care să integreze epoci importante, precum perioada comunistă sau Holocaustul, în cadrul general al istoriei românilor. Separarea acestor capitole ar crea o imagine distorsionată a trecutului, împiedicând o înțelegere holistică a evoluției societății românești. „Istoria comunismului este parte din istoria noastră. Trebuie să o înțelegem, nu să o izolăm”, afirmă acesta, subliniind importanța unei perspective unitare asupra trecutului.
Rădăcinile identitare și nevoia de cunoaștere
Într-o societate tot mai marcată de globalizare și fragmentare culturală, Noica subliniază importanța cunoașterii rădăcinilor de familie și de neam. Mulți tineri, spune el, nu cunosc numele străbunicilor lor, ceea ce reflectă o ruptură profundă cu trecutul. Această alienare identitară este, în opinia sa, un simptom al unei educații care a pierdut din vedere dimensiunea formativă și culturală.
Critica sa se extinde și asupra modului în care sistemul educațional tratează disciplinele umaniste, care sunt adesea marginalizate în favoarea unor materii percepute ca fiind mai „utile” din punct de vedere economic. Această abordare utilitaristă riscă să reducă educația la un simplu instrument de pregătire profesională, ignorând rolul său esențial în formarea identității și a conștiinței naționale.
Un apel la reflecție și responsabilitate
Declarațiile lui Nicolae Noica reprezintă un apel urgent la reflecție și responsabilitate din partea decidenților politici și a societății în ansamblu. Instabilitatea managerială, fragmentarea politicilor educaționale și marginalizarea disciplinelor identitare sunt simptome ale unei crize profunde, care necesită soluții pe termen lung și o viziune coerentă.
Într-o epocă marcată de schimbări rapide și incertitudini, educația ar trebui să fie un pilon al stabilității și al continuității. Exemplul oferit de Academia Română și de Biblioteca sa arată că acest lucru este posibil, dar necesită o abordare bazată pe profesionalism, viziune și respect pentru valorile fundamentale ale societății.