Un nou ansamblu rezidențial pe bulevardul Dacia?
Pe bulevardul Dacia, în apropierea Triajului, se conturează planurile pentru un nou ansamblu rezidențial de blocuri cu 12 etaje. Conform unui certificat de urbanism publicat pe site-ul Primăriei Craiova, firma KAF KAF CONSTRUCT SRL, condusă de omul de afaceri Safi Rami, solicită o reconversie funcțională a zonei pentru a demara această investiție imobiliară. Terenul vizat, cu o suprafață totală de 12.590,00 mp, se află pe bulevardul Dacia, nr. 5 A, și este proprietatea privată a firmei.
Condiții și reglementări urbanistice
Conform documentației, amplasamentul se află în zona de comerț și servicii cu un regim de înălțime P+1E, afectat parțial de aliniamentul de construibilitate, rețea de termoficare și zona de protecție aferentă rețelei de termoficare, zona de protecție de 100 m față de axul căii ferate și distanța de siguranță față de sistemul de alimentare cu GPL. În vederea construirii ansamblului de locuințe colective cu regim de înălțime 2S+P+12E, firma propune elaborarea unui PUZ privind reconversia funcțională, cu reglementarea indicilor urbanistici, a regimului maxim de înălțime și a circulațiilor în zonă.
Despre KAF KAF CONSTRUCT SRL
Firma KAF KAF CONSTRUCT SRL, cu sediul în Craiova, a fost înființată la data de 28-04-2017 și are ca obiect principal de activitate lucrări de construcții clădiri rezidențiale și nerezidențiale. În anul 2023, firma a raportat o cifră de afaceri de 14,223,482.00 lei, un profit net de 3,837,348.00 lei, datorii de 8,785,086.00 lei și un singur angajat. Safi Rami, administratorul firmei, a mai apărut în documente oficiale în calitate de administrator al firmei Frații Bacriz.
Proceduri și reglementări legale
Conform Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, autoritatea publică locală are dreptul de a condiționa autorizarea investiției de elaborarea unui PUZ, prin grija investitorului privat, și de aprobarea acestuia de către autoritatea publică locală, numai în baza unui aviz de oportunitate întocmit de structura specializată condusă de arhitectul șef.
Sursa: Top Secret Craiova