Bogdan Hossu avertizează: „Sloganul României a ajuns să fie închiderea tuturor activităților”
Liderul sindical Bogdan Hossu, președintele Cartel Alfa, a lansat un avertisment dur privind direcția economică a țării, susținând că sloganul actual al României a devenit „închiderea tuturor activităților”. Declarația a fost făcută în cadrul unei intervenții la Realitatea PLUS.
Hossu a criticat modul în care premierul demis gestionează crizele actuale, afirmând că acesta continuă să adâncească problemele existente. Potrivit liderului sindical, sub pretextul reducerii deficitului excesiv, se iau măsuri care afectează direct lucrătorii și cetățenii.
„Se pare că direcția economiei, sub sloganul reducerea deficitului excesiv, e pur și simplu închiderea tuturor activităților, pentru că imaginea și, de fapt, mentalitatea premierului guvernului demis actual este că trebuie nestimulată munca”, a declarat Bogdan Hossu.
Acesta a adăugat că măsurile luate par să aibă ca efect demotivarea muncii și scăderea abruptă a producției economice, fenomen care se constată lună de lună. „Nu face decât prin activitățile respective, se iau măsuri împotriva lucrătorilor, împotriva cetățenilor, părând că, de fapt, are o satisfacție, un sadism legat de acest lucru de a crea probleme cetățenilor și lucrătorilor”, a mai spus liderul Cartel Alfa.
Potrivit acestuia, consecința directă a acestor politici este o scădere continuă a producției economice, vizibilă de la o lună la alta. Bogdan Hossu a concluzionat că actuala guvernare nu face altceva decât să demotiveze munca și să accentueze declinul economic al țării.
Vrei să vezi mai des știrile Reflect 360 în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google