Olguța Vasilescu: Impozitarea la valoarea de piață nu se aplică din 2027 și ar putea fi renegociată
Vicepreședintele național al PSD și președintele organizației Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a declarat că impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2027, contrar speculațiilor din spațiul public, și că noul guvern condus de Luca Niculescu ar putea renegocia această măsură.
Potrivit acesteia, trecerea la impozitarea la valoarea de piață este prevăzută în legislația existentă și în jalonul privind impozitarea din administrația publică locală, inclus în Componenta 8 – Reforma fiscală din Planul Național de Redresare și Reziliență. „În niciun caz nu este o invenție a actualului guvern”, a afirmat Vasilescu, amintind că în 2022 s-a încercat introducerea impozitării la nivelul grilei notarilor, iar în 2025 s-a revenit la ideea calculării impozitelor în funcție de valoarea de piață a imobilelor. Măsura a fost negociată și cu organismele internaționale, a precizat ea.
Aplicare etapizată și respingerea speculațiilor privind creșterile
Deși impozitarea la valoarea de piață apare în programul de guvernare, aplicarea acesteia este prevăzută etapizat, a susținut primarul Craiovei. „Ce înseamnă acest lucru? Cu siguranță nu se face de la 1 ianuarie 2027. Eu cred că acest guvern are posibilitatea, în acest an în care nu se face această taxare, să mai renegocieze o dată, astfel încât să nu ajungem acolo”, a declarat Vasilescu.
Aceasta a respins și afirmațiile potrivit cărora schimbarea modului de calcul ar conduce automat la majorări de cel puțin 27 de ori ale impozitelor pe proprietăți. „Dar și aici se spune un neadevăr. Nu este vorba despre o creștere de 27 de ori, așa cum am văzut că se speculează”, a afirmat edilul.
Exemple de calcul oferite de primarul Craiovei
Pentru a-și susține explicația, Olguța Vasilescu a prezentat un exemplu de calcul: pentru o proprietate evaluată la 100.000 de euro, impozitul ar fi de 100 de euro, echivalentul a aproximativ 500 de lei, iar în cazul unei proprietăți evaluate la un milion de euro, impozitul ar ajunge la 1.000 de euro.
Primarul a precizat că a realizat și o simulare pentru un apartament cu suprafață medie, situat în zona 1 a Craiovei, în cazul căruia creșterea calculată ar fi de 10%. „Dar, repet, anul acesta se face această taxare, nu se schimbă”, a precizat Vasilescu, referindu-se la faptul că noul sistem nu va fi aplicat în acest an.
Taxele locale la Craiova nu vor fi majorate
În ceea ce privește impozitele și taxele locale pentru anul următor, Vasilescu a explicat că autoritățile locale au început deja procedurile de consultare publică, iar calendarul de adoptare a hotărârilor locale face imposibilă, în opinia sa, introducerea unei asemenea schimbări de la 1 ianuarie 2027.
Edilul a anunțat că, la Craiova, taxele locale nu vor fi majorate față de nivelul din anul precedent și că municipalitatea nu va adăuga nici măcar rata inflației. „Noi, la Craiova, nu schimbăm deloc taxele față de anul acesta, nu adăugăm nici măcar rata inflației, pentru că legislația acum ne permite. Este la latitudinea noastră dacă adăugăm sau nu inflația. Deci nu vor crește taxele deloc față de anul acesta”, a declarat Lia Olguța Vasilescu.
Vrei să vezi mai des știrile Reflect 360 în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google