TAROM, spre privatizare. Programul lui Siegfried Mureșan prevede și listarea la bursă a unor pachete din Aeroportul Otopeni și Portul Constanța
Programul de guvernare propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan prevede schimbări majore pentru unele dintre cele mai importante companii și active strategice ale statului, potrivit Realitatea PLUS. TAROM ar urma să intre într-un proces de privatizare, în timp ce pentru Aeroportul Otopeni și Portul Constanța este prevăzută listarea la bursă a unor pachete de acțiuni.
Premierul desemnat a depus sâmbătă la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor propuși.
Privatizarea TAROM, fără bani publici noi
Una dintre cele mai importante măsuri din program vizează compania TAROM. La punctul 18.2, documentul prevede că statul nu ar mai urma să aducă bani publici noi în companie și vorbește despre o privatizare competitivă, cu termen.
„Niciun leu public nou, nici direct, nici mascat în datorii neplătite către alte companii de stat, privatizare competitivă, cu termen”, se arată în programul de guvernare citat.
Documentul mai precizează că „legăturile aeriene esențiale se asigură prin contract de serviciu public, deschis oricărui operator”.
Aeroportul Otopeni și Portul Constanța, listate parțial la bursă
Programul prevede schimbări și în cazul Aeroportului Otopeni și Portului Constanța. Este menționată oprirea răscumpărării pachetelor minoritare și listarea la bursă a unor pachete din ambele companii.
În același timp, noul terminal de la Otopeni și terminalele portuare ar urma să fie concesionate competitiv.
Concesionări și listări pentru companiile strategice cu pierderi
Documentul mai prevede listarea la bursă a unor companii și obiective strategice ale statului care înregistrează pierderi, în funcție de situația fiecăreia.
Programul de guvernare propune o evaluare a companiilor aflate în proprietatea statului, iar pentru acestea ar urma să fie stabilite soluții diferite, în funcție de situația financiară și de importanța strategică. Printre variantele prevăzute se numără listarea la bursă, privatizarea, concesionarea sau menținerea în proprietatea statului.
În cazul TAROM, direcția prevăzută este clară: privatizare competitivă, cu termen, fără noi injecții de bani publici.