Elevii protestează azi îmbrăcați în negru față de propunerea uniformei obligatorii

Elevii protestează îmbrăcați în negru față de uniforma obligatorie

Consiliul Național al Elevilor a organizat luni o acțiune de protest prin care îi îndeamnă pe elevi să vină la școală îmbrăcați în negru, ca formă de opoziție față de proiectul de lege privind obligativitatea uniformelor școlare, aflat în procedură parlamentară.

Reprezentanții CNE au transmis că obligativitatea uniformei nu rezolvă problemele reale din interiorul școlilor și au criticat lipsa unei dezbateri publice reale pe acest subiect.

„Inechitatea nu dispare sub o vestă, bullying-ul nu se oprește dacă purtăm aceeași cămașă, iar apartenența nu se coase pe rever”, a transmis Consiliul Național al Elevilor.

Potrivit CNE, proiectul de lege prevede introducerea uniformelor obligatorii în toate unitățile de învățământ preuniversitar de stat, cu modele și standarde stabilite la nivelul fiecărei comunități școlare.

Proiectul, inițiat de PSD, a fost adoptat de Senat cu 84 de voturi „pentru”, 18 „împotrivă” și 4 abțineri. Uniformele ar putea fi acordate gratuit sau subvenționate din bugetele autorităților locale și din fonduri externe nerambursabile.

Inițiatorii susțin că obligativitatea uniformelor ar reduce diferențele sociale vizibile, ar limita bullying-ul, ar crește siguranța în școli și ar consolida sentimentul de apartenență.

Măsura a generat reacții politice divergente. Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat că va cere deputaților formațiunii să voteze împotrivă, argumentând că decizia trebuie luată la nivelul fiecărei comunități școlare.