Un experiment neobișnuit la o universitate din Iași: 100 de lei au rămas un an într-o carte din bibliotecă
Un cadru didactic de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a realizat un experiment prin care a urmărit cât de des ajung studenții să consulte cărțile din biblioteca instituției. Prof. univ. dr. Valerică Greavu, de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, a ascuns în urmă cu un an o bancnotă de 100 de lei într-o carte și a așteptat să vadă dacă cineva o va descoperi.
Potrivit profesorului, ideea a apărut în 2025, iar volumul ales a fost „Rețele de calculatoare”, titlu care face parte din bibliografia unei discipline studiate de studenții săi. Bancnota a fost introdusă în carte, iar volumul a fost lăsat la dispoziția celor care frecventează biblioteca. Timp de 12 luni, cadrul didactic nu a intervenit în niciun fel.
Rezultatul: banii se aflau în continuare în același loc
Când a revenit pentru a verifica rezultatul, profesorul a constatat că bancnota nu fusese atinsă și se afla exact în locul în care o ascunsese. Ulterior, acesta a făcut public rezultatul pe pagina sa de Facebook, iar povestea a atras numeroase reacții.
Faptul că nimeni nu a descoperit banii după un an l-a făcut pe profesor să creadă că studenții consultă tot mai rar materialele disponibile în bibliotecile universitare.
„Mi-a cam expirat gluma”
Cadrul didactic a dezvăluit că ascunderea banilor în cărți nu a fost o idee nouă. De-a lungul anilor, le-a povestit mai multor generații de studenți că obișnuiește să lase bani în volumele din bibliotecă, însă tinerii au privit de fiecare dată povestea cu neîncredere.
Acum, după ce bancnota a fost găsită în aceeași carte în care fusese ascunsă, profesorul spune că studenții vor avea un motiv în plus să îl creadă.
„Este deja o glumă pe care o folosesc cu studenții mei. De la o generație la alta le spun că am ascuns o anumită sumă de bani într-o carte din bibliotecă. Ei nu mă cred. De acum încolo mă vor crede, mi-a cam expirat gluma. Vom încerca să găsim alte experimente”, a declarat Valerică Greavu.
Acesta consideră că profesorii trebuie să găsească metode noi prin care să le stârnească tinerilor curiozitatea și să îi determine să deschidă măcar din când în când o carte.
Vrei să vezi mai des știrile Reflect 360 în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google