Atac cu macetă la un colegiu din Pitești. Reacția șefului Inspectoratului Școlar Argeș

Atac cu macetă la un colegiu din Pitești: doi elevi răniți, un adolescent dus la Poliție

Un incident grav a avut loc joi dimineață la Colegiul Tehnologic „Armand Călinescu” din Pitești, unde un elev de 15 ani și-a atacat doi colegi cu o macetă. Inspectorul școlar general al județului Argeș, Dumitru Tudosoiu, a declarat că adolescentul nu a dat anterior semne că ar avea probleme de vreun fel.

Potrivit acestuia, elevii răniți au suferit leziuni ușoare și nu au nevoie de spitalizare. Un echipaj de ambulanță a ajuns rapid în curtea unității de învățământ și le-a acordat îngrijiri medicale celor doi elevi, iar aceștia nu necesită alte intervenții medicale.

Ce le-ar fi spus elevul celor care l-au imobilizat

Dumitru Tudosoiu a declarat că, potrivit informațiilor primite de la persoanele care l-au imobilizat pe adolescent, acesta ar fi spus că a vrut doar să-și sperie colegii.

„Din spusele celor care l-au imobilizat, acesta le-ar fi declarat că a vrut doar să-i sperie. În mintea lui de copil asta e sperietură, pentru mine, adult, e ceva oribil și de nedorit nimănui”, a afirmat inspectorul școlar general. Acesta a subliniat că gestul este unul foarte grav, dar a precizat că elevii răniți sunt în afara oricărui pericol.

Elevul a fost dus la Poliție, iar familia sa a fost chemată la sediu

În urma incidentului, elevul de 15 ani a fost dus la Poliție pentru audieri. Familia sa a fost, de asemenea, chemată la sediul poliției.

Colegii adolescentului primesc consiliere psihologică

După atacul cu maceta, colegii de clasă ai adolescentului beneficiază de consiliere psihologică. La activități participă un inspector școlar, psihologul unității de învățământ și alți specialiști.

Dumitru Tudosoiu a explicat că incidentul a provocat o stare de șoc în rândul elevilor din clasă. Potrivit acestuia, școala dispune de un psiholog școlar, care participă la sprijinirea copiilor afectați de eveniment.

Vrei să vezi mai des știrile Reflect 360 în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.

Adaugă la sursele preferate pe Google