Audieri în dosarul lui Fănel Bogos. Cristina Trăilă s-a prezentat la DNA Iași
Cristina Trăilă, fost secretar general al Guvernului, s-a prezentat miercuri dimineață la sediul DNA Iași pentru a fi audiată în dosarul care îl vizează pe omul de afaceri Fănel Bogos. Potrivit informațiilor, aceasta a formulat o solicitare către procurorul de caz prin care a cerut să fie chemată și audiată în calitate de suspect, deși fusese deja informată oficial că este cercetată în acest dosar.
La audieri, Cristina Trăilă a venit însoțită de un alt avocat decât cel cu care se prezentase inițial. Schimbarea apărătorului ridică întrebări cu privire la informațiile pe care ar urma să le prezinte procurorilor. Nu este exclus ca declarațiile sale să aibă implicații asupra situației juridice a altor persoane implicate în dosar, dar în același timp să îi fie favorabile.
Prezența sa la DNA Iași vine la o zi după ce și-a încheiat mandatul în funcția de secretar general al Guvernului. Cristina Trăilă demisionase anterior, dar a rămas în funcție până pe 15 septembrie.
Valeriu Iftime, audiat ca martor
Marți, la DNA Iași a fost audiat și Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani și lider local al PNL. Acesta are calitatea de martor în dosarul care îl vizează pe Fănel Bogos.
După audieri, Iftime a declarat că relația sa cu șeful ANSVSA l-a adus în fața procurorilor, dar susține că nu are cunoștință despre vreun abuz. „Eu îl cunosc foarte bine pe domnul Bocșu, care este președintele ANSVSA România și de aici mă întreabă dacă există vreo problemă de abuz, care nu intra, nu cunosc, nu sunt implicat deloc”, a afirmat Valeriu Iftime.
Întrebat despre o eventuală legătură cu Cristina Trăilă, președintele Consiliului Județean Botoșani a declarat că nu are nicio legătură cu aceasta, ci doar o vede la ședințele de partid. „Nu, e doar membră, n-am legătură”, a spus Iftime, precizând că ultima întâlnire cu aceasta a avut loc acum câteva luni, cu ocazia ședințelor de Birou Politic Național.
Detalii despre dosar
În acest dosar, omul de afaceri Fănel Bogos este cercetat de procurorii DNA pentru modul în care ar fi încercat să își rezolve problemele legate de afacerile pe care le desfășoară la nivel local.
Afaceristul ar fi ajuns la sfârșitul anului trecut în biroul premierului Ilie Bolojan. Întâlnirea ar fi fost intermediată de Mihai Barbu, cel care a deținut funcția de trezorier al PNL. Fănel Bogos este acuzat că ar fi dat o mită în valoare de 1,5 milioane de euro pentru a ajunge față în față cu Ilie Bolojan, în biroul său de la Guvern.
Premierul demis a confirmat că întâlnirea a avut loc și a declarat că nu se poate izola de astfel de situații. „Pot fi situații în care vin președinți de consilii județene, primari, care vin cu o problemă din comunitate, ori și pot fi însoțiți de responsabilul respectiv sau de compania care are un blocaj. Una este, v-am spus, să primești pe cineva în audiență care, după aceea, poate să facă niște lucruri nela locul lor, dar răspunde pentru ele și alta este să te izolezi”, a declarat Bolojan.
Este așteptată și audierea premierului Ilie Bolojan în acest dosar.