Bolojan: Mandatul interimar la Palatul Victoria se apropie de final
Ilie Bolojan a declarat că nu urmărește să rămână în funcția de premier și că se pregătește de plecare de mai multe luni. El a precizat că perioada de provizorat s-a prelungit prea mult și că, atât timp cât ocupă funcția de premier interimar, încearcă să asigure funcționarea statului.
„De patru luni de zile mi-am golit biroul, mi-am luat rămas bun de la colegii din guvern, le-am mulțumit pentru activitate, le-am căutat și pe doamnele care fac curat în birou să le mulțumesc. Deci nu se mai pune problema să te agăți de un scaun, să vrei să stai pe un post, dar atunci când ești premier, chiar și interimar, într-o situație complicată, mult prea mult timp, nu ai ce să faci decât să încerci să faci ce ține de tine ca să asiguri funcționarea statului”, a declarat Bolojan.
Discuții cu Nicușor Dan, fără un nume de premier
Premierul interimar a precizat că a avut în ultimele zile discuții cu președintele Nicușor Dan, inclusiv în contextul întâlnirilor instituționale și al ședinței CSAT, însă susține că în cadrul acestora nu a fost propus niciun nume pentru funcția de premier.
„Am discutat cu domnul președinte în aceste zile, pentru că am avut și întâlniri instituționale, CSAT-ul, dar nu s-a discutat despre un nume de premier, deci nu a fost avansat un astfel de nume, prin urmare nu am cum să fac comentarii”, a afirmat Ilie Bolojan.
El a comentat și speculațiile legate de Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, despre care a spus că este „un coleg de guvern bun” și „un profesionist al diplomației române”, care a gestionat aderarea României la OCDE. Bolojan a subliniat însă că numele acestuia nu a fost discutat în întâlnirile recente cu șeful statului.
Prioritatea este formarea unui nou Guvern
Premierul interimar a insistat că problema principală nu este menținerea sa în funcție, ci durata perioadei în care România este administrată de un Guvern aflat în provizorat. În opinia sa, formarea unui nou Executiv a devenit o chestiune importantă pentru România, în contextul în care această perioadă s-a prelungit peste măsura pe care o consideră normală.
„Cu siguranță, discuțiile legate de formarea unui nou guvern sunt foarte importante, sunt în momente decisive pentru România pentru că această durată de provizorat s-a prelungit prea mult”, a mai declarat Ilie Bolojan.
Vrei să vezi mai des știrile Reflect 360 în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google