Crin Antonescu cere SRI să verifice legăturile lui Sebastian Ghiță cu personaje-cheie din stat
Fostul lider al PNL, Crin Antonescu, solicită Serviciului Român de Informații să clarifice raporturile pe care autoritățile române le-au avut de-a lungul anilor cu Sebastian Ghiță. Declarația a fost făcută duminică seara, 8 noiembrie, în cadrul emisiunii „Culisele Statului Paralel”, moderată de Anca Alexandrescu.
„Acest domn Ghiță, care ba condamnat, ba fugar, ba scăpat, continuă să facă afaceri în România”, a transmis Crin Antonescu. El a sugerat că serviciile de informații ar trebui să spună „care sunt raporturile și care au fost, în toți acești ani, raporturile autorităților române cu acest domn Ghiță”.
Fostul lider liberal a afirmat că Sebastian Ghiță „continuă să facă politică în România, continuă să aibă influență media în România și continuă să facă jocuri în România”. În intervenția sa, Antonescu a făcut referire și la relația dintre Sebastian Ghiță și Victor Ponta, despre care a spus că își continuă activitatea și ar avea în continuare influență.
Jurnalista Anca Alexandrescu a susținut în cadrul emisiunii că Sebastian Ghiță ar fi fost implicat în astfel de „jocuri” și în contextul alegerilor prezidențiale din mai 2025. Ea a afirmat că Victor Ponta ar fi intrat în cursa electorală pentru a atrage voturi de la Crin Antonescu, astfel încât Nicușor Dan să ajungă în turul al doilea.
Referindu-se la relația dintre PSD și Sebastian Ghiță, Crin Antonescu a declarat că partidul va avea probleme atât timp cât nu reușește să se desprindă de interesele asociate fostului deputat. „Asta este o chestiune care este a PSD-ului, care, până când nu va reuși să se desprindă totuși de ghemul de interese al acestui individ, în multe planuri va avea niște probleme. Și le are deja, dar asta e problema lor”, a precizat el.
Realitatea PLUS a solicitat un punct de vedere din partea lui Sebastian Ghiță, însă până la momentul transmiterii informației nu a primit un răspuns.
Vrei să vezi mai des știrile Reflect 360 în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google