George Simion anunță finalul PSD
Într-o conferință de presă susținută la Craiova, președintele AUR, George Simion, a lansat un atac dur la adresa Partidului Social Democrat (PSD), afirmând că, în cazul în care alegerile ar avea loc mâine, partidul nu ar mai avea atât de mulți primari și parlamentari. Simion a subliniat că PSD, în ciuda poziției sale actuale, nu a reușit să apere interesele cetățenilor din Craiova și din alte localități, precum Băilești și Filiaș, și a acuzat conducerea acestuia de incompetență.
„Sunt aici, la Craiova, unde aveți un primar care se află la conducerea partidului care are cei mai mulți parlamentari în momentul ăsta. Dacă mâine sunt alegeri nu o să mai aibă așa mulți primari, nu o să mai aibă așa mulți parlamentari, dar este un partid care trebuia să apere și Craiova, și Băileștiul, și Filiașul, și pe cei care merg la universitate, și pe cei care au acasă solarii, magazii, pătule. Le-au impozitat. Au impozitat solariile, și pătulele, și magaziile, și toate acareturile pentru că nu mai aveau bani și nu mai știau cum să facă să scoată România din criză (…) Sunt disperați, sunt toți la conducere în afară de noi și nu mai găsesc soluții. Și sunt incompetenți. Iar această incompetență ajunge să coste scump”, a declarat Simion.
Critica deciziilor CCR privind pensiile speciale
Referitor la decizia Curții Constituționale a României (CCR) de a amâna verdictul privind eliminarea pensiilor speciale, Simion a ironizat partidele din coaliția de guvernare, acuzându-le că din 2019 promit tăierea acestor pensii, dar nu au realizat nimic concret. „Au tăiat ăștia pensiile speciale? Le tot taie din 2019 încoace, câștigă alegeri și păcălesc oamenii că taie ei pensiile speciale, și mai nou dau vina pe noi, singura forță de opoziție din România, că din cauza noastră, noi suntem vinovați, nu vrem noi să se taie pensiile speciale și uite, domnule, cum nu pot face ei nimic, nicio tăiere, nicio reformă, nicio schimbare. Doar îngropare. (…) Au amânat decizia, din câte am înțeles, cu pensiile speciale până după Crăciun, ca să nu iasă lumea în stradă”, a afirmat liderul AUR.
Răspuns la acuzațiile de colaborare cu PSD
Simion a răspuns și celor care acuză AUR de colaborări cu PSD, subliniind că actuala guvernare este formată din USR și PSD. „Să le aduceți aminte cine este la guvernare, USR-ul cu PSD-ul și să le aduceți aminte ce înseamnă pro-europeni: alegeri furate, apă lipsă pentru români și condiții de Evul Mediu”, a concluzionat George Simion, reafirmând poziția AUR ca fiind singura forță de opoziție reală în România.