Guvernul Bolojan, contracte auto de 2 milioane lei câștigate de firme cu legături PNL

Guvernul demis a atribuit un contract de leasing auto de peste 2,5 milioane de lei pentru 17 mașini de teren

Guvernul demis condus de Ilie Bolojan a atribuit un contract de leasing operațional pentru 17 autoturisme de teren Dacia SUV, pe o perioadă de trei ani, în valoare de peste 2,5 milioane de lei. Licitația a fost derulată de Cancelaria prim-ministrului, condusă de Mihai Jurca, unul dintre apropiații lui Ilie Bolojan.

Procedura de achiziție a fost reluată după ce fusese anulată anterior, iar durata contractului a fost extinsă de la trei luni la trei ani.

Firmele câștigătoare au legături cu PNL și Forța Dreptei

Licitația a fost câștigată de două companii. Una dintre ele este controlată de Iulian Păstorel Macoveiciuc, fiul fostului membru PNL Păstorel Macoveiciuc, de la care a preluat firma. În 2024, Iulian Macoveiciuc a candidat pe listele Forța Dreptei Suceava la alegerile parlamentare, fără succes. Cea de-a doua firmă este controlată de o societate aflată în insolvență.

Achiziția de mașini, interzisă anterior de Ilie Bolojan

Achiziția de autoturisme în instituțiile publice fusese interzisă chiar de Ilie Bolojan. Contractul a fost atribuit în plină perioadă de austeritate.

Vrei să vezi mai des știrile Reflect 360 în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.

Adaugă la sursele preferate pe Google