Premierul Luca Niculescu se întâlnește luni cu sindicatele pentru majorarea salariului minim
Premierul României, Luca Niculescu, are programată luni, de la ora 16:00, o întâlnire cu reprezentanții sindicatelor, iar principalul subiect al discuțiilor îl reprezintă majorarea salariului minim. Din acest motiv, premierul nu va putea participa în Parlament, la Ora Guvernului, unde fusese invitat la solicitarea AUR, cu sprijinul PSD, pentru a oferi explicații privind situația bugetului și datele fiscale ale României.
Sindicatele cer majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sindicaliștii solicită o creștere de 675 de lei brut, astfel încât salariul minim să ajungă la 5.000 de lei brut începând cu 1 ianuarie 2027. Discuțiile de la Palatul Victoria vin după ce, săptămâna trecută, Luca Niculescu a avut o întâlnire cu reprezentanții patronatelor, care au o poziție diferită și solicită amânarea majorării salariului minim, cel puțin pentru moment, invocând impactul unei astfel de măsuri asupra mediului de afaceri.
Ce alte revendicări au sindicaliștii
Pe lângă creșterea salariului minim, reprezentanții angajaților solicită și reluarea negocierilor privind legea salarizării. Aceștia au transmis o scrisoare în care cer, pe lângă discuțiile cu premierul, întâlniri separate cu liderul PSD, Sorin Grindeanu, dar și cu miniștrii social-democrați din Guvern.
Vrei să vezi mai des știrile Reflect 360 în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google