Kelemen Hunor: Alegerile anticipate nu rezolvă blocajul politic și ar aduce AUR pe primul loc
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, susține că organizarea unor alegeri anticipate nu ar rezolva blocajul politic actual și ar conduce la o reconfiugrare a raportului de forțe între partide, cu AUR pe prima poziție. Declarațiile au fost făcute în ziua în care Guvernul Mureșan urmează să fie supus votului în Parlament.
Potrivit lui Kelemen Hunor, principalul efect al unor alegeri anticipate ar fi schimbarea clasamentului politic, cu AUR pe primul loc, estimat la un scor de peste 35–40%. În opinia sa, un asemenea rezultat ar face inevitabilă formarea unui guvern din AUR sau în jurul acestui partid.
„Nu se poate evita formarea unui guvern în jurul AUR”
Liderul UDMR a explicat că, deși partidele reprezentate în Parlament ar rămâne aceleași, schimbarea ponderii lor ar avea consecințe directe asupra formării viitorului Executiv.
„Alegerile anticipate nu ar rezolva nimic. Am avea același parlament, doar că AUR ar fi pe primul loc astăzi. Pe toate cifrele ar fi peste 35-40% și probabil că s-ar inversa acolo ordinea, nu știu, PSD pe locul doi, PNL, USR, noi”, a declarat Kelemen Hunor la un post de radio.
„Deci tot asta ar fi componența parlamentului, dar proporțiile s-ar schimba și nu ai putea evita formarea unui guvern din AUR sau în jurul partidului AUR. Ipoteza mea este că nu se poate evita”, a afirmat liderul UDMR.
Estimarea privind scorul AUR îi aparține liderului UDMR, care nu a indicat, în declarația citată, sondajele sau datele pe care își bazează evaluarea.
Vrei să vezi mai des știrile Reflect 360 în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google