Luca Niculescu: „Vine iarna, iar facturile nu așteaptă calendarul politic”

Luca Niculescu anunță prioritățile noului program de guvernare: „Vine iarna, iar facturile nu așteaptă calendarul politic”

Premierul desemnat de Nicușor Dan, Luca Niculescu, a transmis un mesaj public privind prioritățile noului program de guvernare, în contextul consultărilor care urmează cu partidele parlamentare. Acesta a subliniat că viitorul Executiv trebuie să găsească soluții pentru problemele economice, protejarea puterii de cumpărare și prețurile la energie.

Luca Niculescu a anunțat că în aceste zile este elaborat programul de guvernare și că urmează consultări cu formațiunile politice reprezentate în Parlament. Premierul desemnat susține că, dincolo de negocierile privind majoritățile și componența viitorului Cabinet, principala miză trebuie să fie identificarea unor soluții pentru echilibrul economic și politic al României.

În mesajul transmis public, Luca Niculescu a pornit de la întrebarea privind așteptările românilor de la un viitor guvern. Potrivit premierului desemnat, oamenii își doresc ca banii publici să fie administrați responsabil, să poată face față creșterii prețurilor și să simtă că statul intervine atunci când este nevoie.

„Zilele acestea elaborăm programul de guvernare și mă pregătesc de consultările cu partidele parlamentare. Se va vorbi mult despre majorități, negocieri și nume. Este firesc. Dar, dincolo de ele, ceea ce caut sunt soluții pentru echilibrul politic și economic în România. Pornesc de la următoarea întrebare: ce așteaptă oamenii de la un guvern? Vor să știe că banii lor sunt cheltuiți cu rost și corect, că pot face față prețurilor și că statul este acolo când au nevoie de el. Mai ales acum, când vine iarna, iar facturile nu așteaptă calendarul politic”, a declarat Luca Niculescu.

Premierul desemnat a precizat că printre preocupările principale se află creșterea economică, protecția puterii de cumpărare și măsurile de relansare pentru mediul de afaceri. De asemenea, a evidențiat necesitatea găsirii unor răspunsuri la problema prețurilor la energie.

„Grija față de oameni înseamnă o economie sănătoasă, o mai bună colectare a banului public și atenție la felul în care este cheltuit. Un stat care își respectă cetățenii începe prin a le respecta banii. Cred că România nu are nevoie să o ia de fiecare dată de la zero. Trebuie să păstrăm ceea ce funcționează și să corectăm ceea ce nu funcționează”, a mai transmis acesta.

Luca Niculescu a menționat că va ține cont de prioritățile partidelor parlamentare exprimate în cadrul consultărilor și că rolul său este să le unească într-un program realist. Premierul desemnat a anunțat că va prezenta public rezultatul acestor discuții.

Vrei să vezi mai des știrile Reflect 360 în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.

Adaugă la sursele preferate pe Google