Marius Lulea explică de ce partidele evită alegerile anticipate
Președintele fondator al AUR, Marius Lulea, a declarat că niciun partid nu își dorește alegeri anticipate, invocând sistemul de redistribuire a mandatelor și riscul ca aproximativ 30% dintre parlamentari să nu mai obțină poziții eligibile.
Lulea a explicat că teama de pierdere a mandatelor și a beneficiilor financiare îi determină pe parlamentari să evite scrutinul anticipat, în timp ce problemele economice ale românilor rămân fără răspunsuri concrete.
Redistribuirea mandatelor, principalul obstacol
„Niciun partid nu-și dorește alegeri anticipate, absolut niciunul, pentru că, din cauza loteriei redistribuirii mandatelor, cam 30% din parlamentari nu au absolut nicio șansă să mai fie pe noile poziții”, a declarat Marius Lulea.
Acesta a adăugat că, în contextul în care Parlamentul ar putea fi dizolvat, discuțiile politice s-ar fi concentrat pe păstrarea funcțiilor în locul soluțiilor pentru problemele reale.
Prioritățile economice invocate
Fondatorul AUR a acuzat clasa politică de preocupare pentru păstrarea avantajelor financiare și a enumerat printre priorități reducerea impozitării muncii, protejarea pensiilor mici și sprijinirea fermierilor și a companiilor românești afectate de costurile ridicate.
În opinia sa, inflația erodează veniturile populației, iar indexarea pensiilor cu rata inflației ar trebui privită ca o măsură firească, nu ca o realizare politică.
„Este trist pentru că noi ar trebui să discutăm despre problemele românilor, despre scăderea impozitelor, pentru combaterea acestui mare impozit pe muncă. Avem nevoie de o scădere progresivă a impozitului, mai ales pe fondul creșterii costului energiei, ca firmele din România să poată să fie competitive pe piața internațională”, a afirmat acesta.
Haos pe scena politică
În ceea ce privește formarea noului Executiv, Marius Lulea a susținut că negocierile nu sunt însoțite de un plan de guvernare suficient de clar și că nici varianta unui Guvern tehnocrat nu ar elimina influența partidelor asupra administrației.
„Eu cred că nimeni nu știe nimic. Efectiv este un haos total, este o rușine ce se întâmplă pe scena politică. Politicienii nu știu să ofere soluții, nu știu să ofere credibilitate”, a declarat președintele fondator al AUR.
Vrei să vezi mai des știrile Reflect 360 în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google