Nicușor Dan exclude alegerile anticipate: „Nu mă joc cu soarta acestei țări”
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că exclude organizarea unor alegeri anticipate, invocând riscurile pe care o astfel de decizie le-ar avea asupra finanțării statului și mesajul transmis de investitorii care împrumută România. Șeful statului a susținut că o astfel de variantă ar prelungi incertitudinea politică și ar împiedica adoptarea unei rectificări bugetare, cu efecte directe asupra finanțării serviciilor publice.
„Suntem o țară care trăiește pe datorie de mult timp”
Președintele a afirmat că dependența României de împrumuturi impune prudență în luarea deciziilor politice. Potrivit acestuia, investitorii care asigură finanțarea statului au transmis un mesaj clar împotriva organizării alegerilor anticipate.
„În al doilea rând, noi suntem o țară care trăiește pe datorie de mult timp și trăind pe datorie nu poate să se joace cu fluxurile financiare care-i mențin activitatea curentă. Mesajul pe care l-am primit de la investitorii care împrumută România și care-i asigură funcționarea curentă a fost: «Nu alegeri anticipate». Sunt un om responsabil, nu mă joc cu soarta acestei țări ca să vedem ce iese”, a spus Nicușor Dan.
Riscurile invocate pentru buget și sistemul sanitar
Șeful statului a susținut că, deși întoarcerea la vot poate părea o soluție atunci când partidele nu ajung la un acord, organizarea alegerilor anticipate ar avea consecințe asupra gestionării bugetului. În argumentația sa, Nicușor Dan a invocat o perioadă de aproximativ cinci luni în care nu ar putea fi adoptată o rectificare bugetară.
Președintele a afirmat că un guvern interimar nu poate face o astfel de rectificare și a avertizat că acest blocaj ar afecta alocarea banilor pentru ambulanțe și sistemul sanitar.
Aceleași partide ar negocia formarea guvernului
Un alt argument invocat de președinte este că alegerile anticipate nu ar schimba semnificativ configurația politică. În opinia sa, sondajele indică un rezultat apropiat de situația actuală, ceea ce ar aduce aceleași partide la masa negocierilor pentru formarea guvernului.
„Trei, haideți să ne uităm ce înseamnă alegeri anticipate, înseamnă BEC, panouri pe străzi, dezbateri la TV și prin februarie o să vedem un rezultat care dacă ne uităm la sondaje de opinie e cam tot ce avem acum și din nou aceleași partide trebuie să negocieze formarea aceluiași guvern”, a declarat Nicușor Dan.
Președintele a insistat că mandatul primit de la alegători presupune menținerea orientării prooccidentale și protejarea stabilității financiare.
„Mă întorc la mandatul pe care oamenii mi l-au dat și care spune pro-occidental și mai ales stabilitate financiară ca să nu ne jucăm cu veniturile oamenilor”, a spus șeful statului.
Vrei să vezi mai des știrile Reflect 360 în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google