Nicușor Dan urmează să nominalizeze premierul. Consultările cu partidele au loc miercuri

Nicușor Dan se pregătește să anunțe noul premier. Consultările cu partidele, programate miercuri

România se află în plin val de proteste și nu are un guvern cu puteri depline. Președintele Nicușor Dan ar putea desemna noul premier chiar miercuri, potrivit unor surse politice.

Consultările oficiale dintre reprezentanții partidelor și președintele Nicușor Dan ar urma să aibă loc miercuri. Cel mai probabil, tot miercuri ar putea fi anunțat și premierul. Dacă desemnarea nu va avea loc în cursul acelei zile, numele celui care va conduce Guvernul ar putea fi anunțat cel târziu joi.

Decizia vine în contextul în care Nicușor Dan a declarat că își dorește ca până la finalul acestei săptămâni România să aibă un premier. În prezent, Ilie Bolojan conduce Guvernul, deși a fost demis de Parlament.

În ceea ce privește negocierile pentru formarea noului Guvern, Ilie Bolojan continuă să blocheze discuțiile, potrivit surselor. Sorin Grindeanu i-ar fi propus ca toate deciziile cruciale să fie luate cu acordul PSD și PNL, însă premierul demis ar fi refuzat.

Numele viitorului premier rămâne incert. Nicușor Dan a fost întrebat recent dacă ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, ar putea prelua funcția de prim-ministru, însă președintele nu a confirmat și nici nu a infirmat această variantă. El s-a limitat la a spune că Nazare a fost ministru și că este un ministru bun al Finanțelor.

Președintele a atras atenția că situația actuală nu mai poate continua. „Nu mai putem să rămânem în această situație de blocaj pe scena politică, pentru că sunt extrem de multe proiecte care stagnează și din această cauză”, a spus Nicușor Dan.

Nicușor Dan este cel care trebuie să deblocheze actuala criză politică, în condițiile în care chiar șeful statului a subliniat că nu mai poate aștepta și că va urma o desemnare.