Senatorul George Ștefanache părăsește grupul USR și va activa ca independent
Senatorul George Ștefanache a anunțat marți, în plenul Senatului, că își încetează activitatea în cadrul grupului USR și va activa în continuare ca senator independent. Decizia fusese comunicată anterior și pe pagina sa de Facebook, pe 3 septembrie.
„Îmi anunț astăzi încetarea activității în cadrul grupului USR. Voi acționa ca senator independent”, a declarat Ștefanache în plen.
Nemulțumiri legate de organizația USR Galați
Senatorul și-a motivat decizia prin diferențele pe care le percepe între preocupările USR la nivel central și activitatea organizației locale de la Galați. Potrivit acestuia, deși la nivel central există o preocupare intensă pentru păstrarea unor valori asumate, aceasta se diluează în teritoriu.
Ștefanache a criticat inactivitatea structurii locale din care a făcut parte și a subliniat că persoane precum Dominic Fritz, Diana Buzoianu, Oana Țoiu, Irineu Darău sau Radu Miruță nu vor candida la Primăria Galați sau pe listele pentru Consiliul Local și Consiliul Județean Galați.
„La Galați, din partea USR Galați vor trebui să candideze useriști gălățeni, dar nu doar pentru a încărca listele electorale”, a scris senatorul.
Plecarea nu este motivată de orgoliu
George Ștefanache a precizat că decizia de a părăsi partidul nu a fost luată din orgoliu sau supărare. El a explicat că nu dorește să devină spectatorul propriei tăceri și nici să valideze prin prezență situații pe care nu le mai poate susține prin conștiință.
Senatorul a transmis că plecarea din USR nu înseamnă încheierea activității sale politice și că își va continua drumul acolo unde poate rămâne autentic, lucid și util pentru Galați.
Dilema integrității personale
În explicațiile oferite înaintea plecării, Ștefanache a vorbit despre dilema care l-a determinat să aleagă statutul de senator independent.
„Trăiesc de ceva vreme într-o dilemă – să rămân, sperând că voi putea schimba ceva din interior, sau să plec, pentru a nu deveni complice la stagnare sau la contaminarea cu ceea ce nu doar declarativ mi-am asumat să combat?”, a afirmat senatorul.
El a adăugat că demisia sa reprezintă o formă de fidelitate față de valorile sale și ale familiei sale, dar mai ales față de gălățenii cărora le-a promis că le va schimba viața în bine și față de care se consideră dator să rămână pe baricadele luptei cu psd-ismul la Galați.