Legăturile lui Siegfried Mureșan cu germanul ce a cerut sancțiuni dure României

Legăturile dintre Siegfried Mureșan și politicianul german Gunther Krichbaum

O legătură politică mai veche iese la iveală odată cu desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier al României. Este vorba despre relația profesională dintre europarlamentarul român și politicianul german Gunther Krichbaum, cel care l-a format ca politician și care, ani la rând, a cerut Uniunii Europene sancțiuni dure asupra României.

Gunther Krichbaum este membru al CDU și parlamentar german în Bundestag din 2002. Între 2007 și 2021 a condus Comisia pentru Afaceri Europene a Parlamentului german. Siegfried Mureșan a activat timp de trei ani alături de el, după ce a beneficiat de o bursă a Parlamentului Germaniei în 2006.

În 2009, Mureșan s-a mutat la Bruxelles, unde a activat inițial în Parlamentul European, iar în 2011 s-a alăturat sediului central al Partidului Popular European ca consilier politic pentru economie și politică socială. În 2014 a intrat în politica românească, fiind ales europarlamentar pe listele Partidului Mișcarea Populară, iar în 2018 a trecut la Partidul Național Liberal.

La sfârșitul lunii octombrie 2025, Ilie Bolojan îl primea pe Gunther Krichbaum, ministru de stat pentru Europa în Ministerul Federal de Externe al Germaniei, la Guvern. Discuția a vizat sprijinul Germaniei pentru apărarea militară pe Flancul Estic, capabilități militare și miliarde europene prin SAFE. Un alt punct pe agendă a fost Republica Moldova, ținând cont de rolul-cheie al premierului desemnat în relația dintre Parlamentul European și Chișinău.

De-a lungul timpului, Krichbaum a atacat dur România. În iulie 2012, i-a cerut președintelui Comisiei Europene de atunci, José Manuel Barroso, declanșarea procedurii de infringement împotriva României și reflectarea evoluțiilor negative în raportul MCV, mergând până la a sugera suspendarea dreptului de vot al României în Consiliul UE.

În 2014, a trimis Comisiei Europene o scrisoare oficială în care critica dur guvernul de la București. În 2017, a subliniat că ridicarea MCV pentru România este exclusă din cauza regreselor politice și a tentativelor de slăbire a legislației penale, nemulțumirea fiind declanșată de adoptarea OUG 13. În 2018, a trimis o scrisoare către Jean-Claude Juncker în urma încercărilor ministrului justiției, Tudorel Toader, de revocare a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, cerând activarea Articolului 7 din Tratatul UE.

În 2019, Krichbaum a trimis o scrisoare prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, criticând Guvernul României pentru investigarea Laurei Codruța Kovesi de către secția pentru magistrați și cerând voalat activarea Articolului 7. De asemenea, i-a cerut ministrului român al Justiției de la acea vreme să o sprijine pe Kovesi pentru funcția de procuror-șef european.

Același discurs îl avea și europarlamentarul PDL Monica Macovei, apropiată atât de Siegfried Mureșan, cât și de Gunther Krichbaum. Soția lui Krichbaum, Oana Harvalia, a fost consilier personal al fostului ministru al Justiției, iar căsătoria lor a fost oficiată la Sibiu, în 2010, de Klaus Iohannis, pe atunci primar.

Numele Oanei Harvalia a fost legat de controverse privind adopțiile internaționale. Cotidianul Gardianul relata în august 2006 despre fundațiile care au înlesnit adopțiile internaționale și care au aparținut unor oameni influenți din România, pe listă apărând și numele fostei consiliere personale a Monicăi Macovei. Oana Harvalia a fost director executiv al Fundației „Părinți și Copii” și secretar PNȚCD la acea vreme.